Masajul reprezinta prelucrarea mecanica, metodica a partilor moi ale corpului printr-un ansamblu de proceduri manuale sau instrumentale in scop profilactic, terapeutic, de intretinere. El actioneaza la mai multe nivele. Asupra aparatului circulator, influenteaza circulatia venoasa, favorizand circulatia de intoarcere deci usurand activitatea inimii. La nivelul circulatiei limfatice, masajul favorizeaza micsorarea edemelor, iar la nivelul capilar, mareste permeabilitatea peretelui vascular. Masajul actioneaza si la nivelul arterioral sau arterial, marind fluxul sanguin. La nivel neuropsihic, efectele sedative si analgezice sunt cunoscute cand manevrele se executa lent. In schimb, cand masajul se executa prin manevre energice, efectul este opus, si anume unul excitant. In ambele cazuri, starea de bine este descrisa de catre pacient. Actiunea fiziologica a acestor manevre consta in faptul ca in timpul executarii lor pornesc spre sistemul nervos central impulsuri nervoase de la terminatiile nervoase profunde cutanate. Acestea maresc excitabilitatea si intaresc starea functionala a scoartei cerebrale.
Masajul mai poate fi definit ca, ansamblul de actiuni sistematice, manuale sau mecanice, exercitate asupra partilor moi ale corpului, capabile sa produca efecte fiziologice si terapeutice utile organismului. Aceste efecte sunt produse de tot felul de miscari si manevre, care, imbinate armonios, pot avea rezultate foarte bune, dar la o asemenea maiestrie se ajunge dupa ani multi de practica.
Masajul, indiferent de forma sub care se aplica, se adreseaza, in primul rand, pielii, actiunea mecanica fiind transmisa si tesuturilor subiacente. Pentru acest motiv, terapeutii trebuie sa fie profesionisti si sa posede notiuni de anatomie si fiziologie, despre piele, dar si despre restul structurilor anatomice aflate sub ea, cum sunt: tesutul celular subcutanat, oasele, articulatiile, muschii etc. Notiunile de anatomie mai sunt necesare pentru stabilirea si delimitarea zonelor topografice, care urmeaza a fi masate.
Manevrele folosite au diferite denumiri, sugestive, in legatura cu miscarile executate sau efectele lor asupra structurilor masate. in timpul masajului, specialistul leaga manevrele unele de altele, le imbina armonios, schimbarea lor fiind greu sesizabila de subiect. Aceste manevre pot fi executate cu viteze, presiuni si sensuri diferite, in functie de indicatii.
Manevrele de masaj sunt de doua tipuri:
1. Manevre principale – care se aplica in functie de regiunea topografica si respecta intotdeauna aceeasi succesiune.
- netezirea sau efluerajul;
- frictiunea;
- framantatul sau petrisajul;
- tapotamentul sau baterea;
- vibratiile.
2. Manevre secundare – care pot fi aplicate sau nu, se regasesc doar in anumite regiuni si se intercaleaza printre manevrele principale. unele deriva din cele principale pe care le pot insotii: lipaitul si plescaitul – deriva din tapotament. Manevre secundare care se adreseaza doar anumitor regiuni:
- rulatul si cernutul – aplicate pe segmente cilindrice (membre);
- racaitul si balotatul – pe flancurile abdominale;
- tractiunile – mobilizari pasive cu tensiuni finale;
- scuturarile – asupra structurilor articulare ale extremitatilor;
- presiunile – simple sau in asociere cu alte manevre sau actiuni (vibratie, cu respiratie);
- ciupiri si pensari – in special pe zonele cu strat adipos bogat si structuri musculare bine dezvoltate.
