811_1_2_1Podoaba capilara este agresata zilnic de mai multi factori precum: substantele chimice din componenta sampoanelor si a vopselelor, purtatul caciulilor, gerul din ultima perioada, razele soarelui din timpul verii, si din pacate multi dintre noi nu stim sa ne spalam pe cap, (nu trebuie folosite unghiile, ci delicat cu buricele degetelor).

Masajul partii paroase a capului are o contributie esentiala la regenerarea scalpului si afirelor de par, combatand caderea acestuia prin actiunea lui hiperemianta locala, prin inlaturarea lichidelor interstitiale de staza, toxinelor prin accentuarea resorbtiei in zona masata.

Fluxul de sange crescut ajuta la hranirea foliculilor deoarece sangele arterial transporta pe langa oxigen (despre care stie toata lumea) si nutrienti, adica hrana pentru tesuturi, iar sangele venos transporta pe langa bioxidul de carbon si produsii reziduali rezultati in urma catabolismului.

Masajul capului consta in neteziri, frictiuni, tapotari usoare si vibratii. Manevra care joaca rolul cel mai important in cazul nostru este frictiunea. Ea se executa cu amandoua mainile sau cu o mana, cealalta sprijinind capul in partea opusa. Degetele usor indoite si departate se aplica impreuna cu palmele pe piele simtind radacina parului.
Prin miscari laterale sau circulare, lente si profunde se deplaseaza pielea pe straturile de dedesubt, atat cat permite mobilitatea sa naturala. Presiunea pe planul osos se face moderat. In regiunile sensibile presiunea scade. Dupa cateva miscari degetele se deplaseaza din aproape in aproape pe toata regiunea. Pe portiuni limitate manevra se poate executa cu doua sau trei degete. Frictiunea vibratorie este mai placuta si mai linistitoare.

Vibratiile pot insoti netezirea si frictiunea sau se pot aplica singure pe portiuni mici mai sensibile ale pielii capului.
Ele se executa de preferinta cu o mana, cealalta mana sprijinind capul. Se pot folosi uleiul de masline, uleiul de ricin, fiole cu vitamina A, diverse substante farmaceutice in care eu nu am mare incredere, deoarece nu stiu cat este marketing si cat este adevar.

Felician Strete fiziokinetoterapeut